Banii, Biserica și Statul – ecuație cu 3 necunoscute?

„Banii în contextul bisericii” constituie un subiect de natură a genera multe întrebări, suspiciuni și chiar tensiuni. Dacă în acest binom introducem și rolul Statului in finanțarea Bisericii, atunci chestiunea tinde a deveni o ecuație imposibilă. Dar, vorba reclamei: “Impossible is nothing”.

In fiecare an, mai ales in preajma votării unui nou buget in Parlament, chestiunea finanțării diferitelor culte religioase devine un subiect fierbinte care stârnește multe comentarii, poziționari și contra-reacții – ca să nu mai vorbim de postări și comentarii pe Facebook (cel mai dinamic mod de comunicare din Romania în ultimii ani). In acest articol nu-mi propun să ating toate implicațiile și complicațiile acestei “ecuației”, ci mai degrabă să pun in discuție subiectul și să ofer câteva perspective prin care il putem aborda.

Sper că prin intermediul platformei online – nou lansate –  „Cultura Dialogului”  să putem aborda fiecare din componentele acestei „ecuații”, atât individual, cât și in corelația dintre ele. Deși pe acest subiect părerile sunt impărțite și pline de patos, sperăm ca cititorii noștri nu doar sa fie „mai inteligenți ca ai altora”, ci și mai înțelepti. Dezbatem, impărtașim, dar nu aruncăm verdicte și vitriol.

In chestiunea finanțării activității Bisericii – și a cultelor in general –  din bugetul statului (național sau local) există binecunoscutele poziționări antagonice. Unii susțin că această finanțare trebuie să continue și chiar sa crească după posibilități, iar cealaltă tabară consideră că este total nepotrivit și anacronic ca activitatea cultelor să primească vreun sprijin financiar de la stat. Poziționarea mea este mai nuanțată. Am și eu propiile convingeri și preferințe in chestiune, dar pot să inteleg că există si argumente valide care sunt invocate de una sau alta dintre „tabere”.

Ofer aici doar doua exemple de argumente exprimate: 1. Ideea că din banii strânsi la buget din taxele și impozitele de la toți cetățenii (inclusiv „liber cugetătorii” sau membrii altor culte) să existe alocări bugetare pentru a plăti salariile unor preoți, pastori sau „deservenți” ai altor culte este de natură a ridica întrebări și tensiuni care scad coeziunea socială și încrederea in buna guvernanță fiscala. 2. Pe de altă parte, nu pot să resping argumentul celor care amintesc că dupa 1859 (apariția statului român modern), prin diferite legi și decizii – mai mult sau puțin legitime – baza materială a unor culte a fost serios afectată și nu este bine și realist ca finanțarea lor partială de la bugetul de stat să se oprească brusc.

Anticipez că in anii următori discuțiile pe această temă vor fi tot mai frecvente in dezbaterea publică și politică românească. (Chiar in aceste zile in mass-media s-a prezentat situația din stațiunea Mamaia unde autoritățile au dat gratuit 2 terenuri pentru construcția a doua biserici ortodoxe printre hotelurile și cluburile din zonă.) Sper ca prin dialog și prin respect oferit diferitelor poziționări, realități și nevoi să se gaseasca o soluție de compromis care să poată fi implementată gradual și care să reducă din tensiunile și nemulțumirile existente acum. E nerealist să asteptăm ca toate părțile, cultele, grupările și organizațiile civice/religioase să fie pe deplin mulțumite, indiferent de deciziile care se vor lua in abordarea acestei “ecuații cu 3 necunoscute”.

Conform evaluării și opiniei mele, consider ca Bisericile (culte/denominațiuni/federații/asociații) sunt mai puternice și stabile atunci când ele nu depind de o finanțare de la stat stabilită printr-un anume aranjament politic (de la nivelul Guvernului, al Parlamentului sau al autorităților locale). Salut astfel poziția liderilor creștini care nu au acceptat să primească bani de la Stat pentru plata salariilor. Lucrurile insă nu trebuie absolutizate. Nu orice finanțare publică a cultelor este de natură a șubrezi autonomia lor sau de a crea “combinații politice” indoielnice. De exemplu, dacă Ministerul Culturii, Cultelor și al Patrimoniului sau autoritățile locale din Neamț sau Bucovina oferă un sprijin financiar pentru restaurarea și intreținerea unor lăcașe de cult cu valoare istorică și arhitecturală, acest lucru aduce beneficii nu doar BOR, ci și turismului si comerțului din zona respectivă, deci este in interesul comunităților locale, indiferent de componența lor religioasă. Și in ce privește oferirea de servicii sociale poate exista o conlucrare între Stat și biserici cu respectarea unor principii și bune practici.

Ceea ce nu este recomandat și trebuie evitat este incercarea multor politicieni (de diferite coloraturi politice și denominaționale) de a folosi banul public pentru a caștiga influenta politică și electorală in cadrul unor comunități religioase. Acum cațiva ani am fost martor la o discuție in care un cunoscut parlamentar și pastor evanghelic il sfătuia pe un alt candidat evanghelic aflat în campanie electorală să meargă prin biserici și să promită liderilor că ii va ajuta cu bani de la buget pentru renovarea lăcașelor de cult. Oare instalarea unor „termopane” și „aparate de aer condiționat” in „Casa Domnului” să fie genul de criteriu pentru vot pe care preoții sau pastorii il pot propune comunităților creștine pe care le păstoresc?!

In acest proces de evaluare și modificare a raporturilor financiare dintre Stat și Biserici am putea învăța și din experiența altor state care au tradiții puternice atât in ce privește democrația, cât și viața religioasă. Câteva exemple cunoscute: In SUA bisericile și organizațiile cu statut de „non-profit” pot primi donații care sunt deductibile din impozitele datorate statului. In Regatul Unit (Marea Britanie) multe din donațiile către “charities” beneficiază de o prima care reprezintă valoarea calculată a impozitelor plătite pentru acel venit. In Germania funcționeaza un sistem in care cetătenii plătesc un tip de taxă care este direcționată către biserica/denominațiunea pe care o aleg.

Pentru a modifica actualul sistem de finanțare a activităților religioase și genul de „încrengături lumești” care apar între politicieni și unii lideri religioși ar fi necesar și ca mai multi români să renunțe la mentalitatea păguboasă că „Statul e bun la toate”. Adică nu ca acum, când „EL-Statul” – reprezentat fie de un ministru sau parlamentar de la centru sau de un „baron local” – consideră că știe cel mai bine cum să administreze banii comunităților. Fie că e vorba de achiziția de avioane F-16,  de panseluțe și borduri, de ajutoare sociale sau de înmormântare, de proiecte culturale sau religioase, de îngrijirea câinilor fără stăpân, ca să nu mai vorbim de manuale școlare, terenuri de fotbal sau de programul „cornul și laptele”.

Nu ar strica să ne amintim de povața Mântuitorului: „Dați dar Cezarului ce este al Cezarului, și lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu!” Si ca să ințelegem ordinea priorităților să ne amintim și de cuvintele Domnului care ne indeamnă: „Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și neprihănirea Lui, și toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.” Chiar dacă uneori suntem atrași de bogația, strălucirea și puterea pe care Cezarul (Statul) ne-o poate da pe termen scurt. Cred că urmarea acestor povețe ar fi prima „operațiune” pentru a soluționa „ecuația cu 3 necunoscute”.

5 comentarii la articolul "Banii, Biserica și Statul – ecuație cu 3 necunoscute?"

Trackback | Comments RSS Feed

  1. nicug says:

    Vorbind la general, ma intreb oare cate dintre bisericile actuale isi permit renuntarea la ajutorul lui, al statului??? Si restrangand la cele evanghelice, oare invatatura si mai ales practica din domeniul financiar permit independenta de stat? Cati din credinciosi gandesc “cum pot eu participa la lucrarea bisericii” sau mai des folositul “ce pot face eu pentru biserica” comparativ cu cei care spun “ce poate face biserica pentru mine”?

    • Cristi Șoimaru says:

      Bune intrebari, Nicu. Practic, atunci cand invaturile si practicile unei biserici (credinciosii care sunt parte) in domeniul administrarii finantelor nu sunt “sanatoase”/scripturale, atunci tentatia de a intra in diverse aranjamente si “combinatii” cu institutiile statutului sunt si mai mari. In acelasi timp, intelegem ca anumiti reprezentanti ai statului (sau aspiranti la functii de reprezentare statala) abia asteapta sa intre in diverse aranjamente si “co-dependențe” cu liderii din anumite biserici (locale, culte sau diverse structuri eclesiale).

  2. Cristi Șoimaru says:

    Iata o stire de astazi despre o hotarare a unui Consiliu Local ce ridica anumite probleme. Nu ma deranjeaza alocarea celor 1,2 milioane de lei pentru restaurarea unei cladiri vechi de biserica ce are valoare arhitecturala si istorica, ci cele 25 de milioane acordate pe criterii netransparente si pentru cauze controversate.

    http://www.hotnews.ro/stiri-administratie_locala-17518693-primaria-capitalei-putea-aloca-suma-1-2-milioane-lei-pentru-restaurarea-bisericii-gheorghe-nou-din-bucuresti-monument-istoric-anul-acesta-institutia-pentru-biserici-25-milioane-lei.htm

  3. Adisirbu says:

    Eu aș prefera să avem un sistem ca în Germania, cu posibilitatea de a alege. La ora actuală particip în mod implicit la finanțarea (prin taxe și impozite) a cultele recunoscute de Stat, dar în același timp subvenționez explicit, prin zeciuială, biserica din care fac parte, una mult prea mică pentru fi recunoscută de leagea cultelor. Ma simt foarte generos 🙂

Lasă un comentariu

Trebuie să fii logat ca să poți adăuga un comentariu.