Arta rezolvării conflictului

Este conflictul un lucru negativ?

Dețin centura neagră în arta evitării conflictelor. Mi-am dat seama de asta după ce m-am căsătorit pentru că nu mai aveam unde să fug iar iubirea vieții mele îmi spunea adevărul verde în față. Ea m-a ajutat să realizez că mă luptam de fapt cu mine însumi, iar rezultatul era același: luam bătaie de fiecare dată. Mulți ani am urât conflictul. Îl percepeam ca pe ceva dificil, groaznic, și fugeam de el. Îmi era frică și îl respingeam pentru că nu știam ce trebuie să fac. Mentalitatea asta m-a făcut să devin expert în a evita conflictul. Pe atunci chiar credeam că pot să îl evit. În loc să o abordez pe soția mea în legătură cu o situație neplăcută, preferam să nu vorbesc cu ea zile întregi. La fel făceam și cu prietenii sau cu colaboratorii mei.

Puteam de fapt să evit conflictul? Nu, nu făceam altceva decât să devin mai frustrat și să produc frustrare la rândul meu în cei din jur. Provocam durere mai mare încercând să evit durerea. Pasiunea mea se stingea încet. Era ca și cum fusesem împușcat și mă durea, însă singura reacție de care eram în stare era să întorc spatele și să îmi spun cât de mult urăsc conflictul.

A venit mai apoi și momentul unei dureroasa revelații: „n-ai nici cea mai mică șansă să scapi de conflicte! Sunt parte a vieții”. Pentru mine versetul din Matei 18:20 avea o consecință dureroasă: „căci acolo unde sunt doi sau trei adunați…” sunt și multe conflicte. Mi-am dat seama că atât timp cât voi fi între oameni voi avea conflicte, iar pe o insulă, izolat de unul singur nu aveam de gând să mă retrag. Am mai priceput că evitarea conflictelor nu e o virtute, ci un dezastru.

Ceea ce am citit într-o zi a avut mare impact asupra mea: „Profunzimea unei relații este dată de rezolvarea conflictului, nu de evitarea acestuia”. Primul pas pe care a trebuit să îl fac a fost să accept realitatea conflictului ca atare și să caut resurse care să abordeze cât mai profund acest subiect. Nu știam atunci că Biblia e manualul ideal.

Rezultatele bune nu au întârziat să apară: s-au rărit reacțiile emoționale și priveam mai relaxat când apăreau situații conflictuale. Am continuat să mă dedic creșterii în arta rezolvării conflictelor.

Astăzi ucenicizez dependenți de droguri în Centrul Teen Challenge, iar acolo numărul de conflicte într-o singură zi este mare, uneori mult prea mare… Mă întreb ce aș fi făcut astăzi dacă nu aș fi luat decizia să învăț cât mai multe despre arta rezolvării conflictelor? Probabil că aș fi avut mai mari șanse sa ajung eu însumi dependent, în loc să le ofer ajutor acestora.

De-a lungul anilor am întâlnit multe persoane cu această problemă și am văzut puterea destructivă a conflictelor nerezolvate. Oamenii ajung frustrați, se umplu de amărăciune și apoi refulează prin lucruri care uneori ajung să îi înrobească.

Sunt persoane care mor spiritual și emoțional pentru că evită conflictele. Multe biserici mor spiritual pentru că pastorii nu-i confruntă pe oamenii și situațiile dificile. Nota de plată pentru evitarea conflictului e prea mare.

În ultimii 20 de ani am învățat multe despre acest subiect, am câștigat experiență și am făcut totodată suficiente greșeli.  În următoarele articole voi vorbi despre arta rezolvării conflictelor.

Posted in: Articole, Conducere

4 comentarii la articolul "Arta rezolvării conflictului"

Trackback | Comments RSS Feed

  1. Cristi Șoimaru says:

    E bine ca ne-ai amintit de importanța abordării sănătoase a conflictelor. Săptămâna asta am citit o postare a pastorului Tim Keller care e legată de acest subiect: “Christians need to be neither quick to criticize nor afraid to confront.” / “Creștinii nu trebuie nici să se grăbească să critice și nici să le fie frică să confrunte.”

    Din păcăte, din ceea ce observ eu, în cultura noastră * (atât națională, cât și bisericească) avem mai degrabă tendința să “sărim” la critică (sau chiar să facem bășcălie), dar nu prea confruntăm lucrurile atunci când situația o necesită. Nu la întâmplare Domnul Isus ne-a învățat – chiar în detaliu – cum să abordăm conflictele (Matei 5 si Matei 18). Poate totuși nu e prea târziu să învățăm că modelul oferit de Cristos e mai bun decât cel cultural.

    * Din interactiunea mea cu multi oameni din alte culturi, am descoperit că nu doar pentru români confruntarea sănătoasă a conflictelor este o provocare. 😉

  2. Flaviu Coman says:

    Si totusi, nu crezi ca unele conflicte pot fi evitate, in sensul de a nu le creea, deoarece pot fi inutile? Imi amintesc acea intrebare: Cine e mai destept, cine se descurca sau cine nu se incurca? Crezi ca toate confruntarile sunt utile?

    • SimeonD says:

      Daca vorbim de evitarea conflictului, atunci e foarte clar ca nu mai este vorba de nici o abordare. Il eviti, nu se creeaza, deci nu ai ce confrunta.
      Problema e ca ele apar macar la nivel de atitudine. De ex: printr-un gest sau o vorba, cineva te jigneste. Destul de tare. Si el/ea isi vede mai departe de viata, fara sa tina cont de suferinta ta. Nu devii frustrat, suparat, cu o antipatie fata de persoana respectiva? (“Cum poate sa fie asa linistit cand m-a jignit asa tare?”). Astfel ca s-a creat conflictul deja. Doar cu o mare lupta launtrica poti trece peste el, evitand confruntarea. Dar in cele mai dese cazuri, nimeni nu abordeaza pe nimeni, dar nici nu se mai suporta.
      Si eu sunt de acord ca abordarea conflictului este calea nu numai cea mai sigura/buna, dar si cea mai benefica, in ce priveste rezultatele. O pot spune si din propria experienta, ca si sot. Fara confruntare, nu cred ca este o vindecare deplina. Pentru ca la urmatorul conflict, vei tine cont si de cel dinainte, si tot asa. Si cand se aduna vreo cateva, numai obiectiv nu vei mai putea fi!
      Pentru cine are ocazia si rabdarea, sa citeasca Cand unu plus unu fac NOI, de Gary Smalley. Si acolo e abordat foarte frumos si bine ideea de a trece prin/peste un conflict.

  3. Catalin Baciu says:

    Flaviu, sunt de acord ca unele conflicte e mai intelept sa le eviti. A ‘pierde o batalie pentru a castiga razboiul’ sau ‘fiecare sa caute folosul altuia’ sau ‘curma cearta inainte de a se inteti’ sau ‘inteleptul ascunde ocara’…sunt principii extraordinare pentru cineva care vrea sa il urmeze pe Cristos. In articol m-am focusat pe ‘neevitarea conflictului’. Tema ‘cand sa evit conflictul’ face subiectul unui alt articol…insa ca sa iti raspund pe scurt, eu cred ca nu ar trebui sa evit conflictul atunci cand inima mea este cuprinsa de suparare si frustrare iar apoi nu mai suport persoana…asa cum bine sublinia SimeonD. Abordandu-l, fac ceea ce trebuie: m-am dus la aproapele meu sa ii spun ca a gresit impotriva mea, si o fac elegant, intre mine si el. Un alt castig este ca imi este mai usor sa iert persoana care mi-a gresit dupa ce l-am abordat, in ciuda raspunsului acestuia (respingere, scuze ieftine, atacuri). Imi aduce un gen de eliberare care ma ajuta sa il iert. Poate ca relatia nu va mai fi la fel insa eu nu voi avea amaraciune impotriva lui/ei, iar asta e critic important pentru o credinta ‘neprefacuta’. O fac pentru a-mi ‘pazi inima mai mult decat orice, caci din ea ies izvoarele vietii’. In tot ceea ce fac trebuie sa am grija de ‘duhul de care sunt insufletit’. Pana la urma abordez conflictul pentru a continua sa imi iubesc aproapele…ca pe mine insumi.

    Va multumesc pentru comentarii!

Lasă un comentariu

Trebuie să fii logat ca să poți adăuga un comentariu.